Deseori, părinții cad în capcana de a-și compara copiii cu alți copii. Îi compară cu alți colegi de școală, cu vecinii de la bloc, cu rude de aceeași vârstă sau chiar cu frații și surorile lor, dacă există. Cel mai grav este însă este atunci când se compară proprii copii între ei (frați, surori), instigându-i astfel să dezvolte sentimente de competiție sau chiar de respingere. De câte ori nu auzim în jurul nostru:
” – Tu de ce nu faci cum face X?”
” – De ce Y a luat o notă mai bună la școală decât tine, doar are și el tot un cap cu care gândește?”
” – Uită-te la fratele tău ce ascultător este, tu de ce nu ești la fel?”
și exemplele pot continua.

Din păcate părinții care procedează astfel nu conștientizează cât de toxice sunt aceste comparații pentru copiii lor. Ei cred că astfel vor stimula pe cel în cauză să facă la fel, să-și însușească aspectele pozitive ale celui față de care a fost comparat. FALS. Doar se va frustra, va reuși să simtă nemulțumire față de propria persoană, iar stima lui de sine va avea de suferit. Pentru că fiecare om (fie el și mic 🙂 ) este unic. Într-adevăr, din punct de vedere fizic, cognitiv, emoțional suntem diferiți, iar orice comparație este astfel lipsită de sens.

Resursele de care fiecare copil are parte sunt doar ale lui, nu sunt transmisibile, frații nu se contaminează, cu atât mai puțin de la colegii de clasă. Posibilitățile de care dispun copiii sunt proprii fiecăruia, deci comparația între ei este nedreaptă.

Sistemul de învățământ, din păcate, încurajează aceste comportamente nocive, de competiție și comparație, însă măcar părinții ar fi bine să compenseze prin înțelegerea unicității propriului copil și încurajarea manifestării acesteia.

Singura comparație care poate da rezultate benefice este cea cu propria persoană, ceva de genul ”înainte” și ”după”. Aici se vede evoluția, stagnarea sau regresul, nu în relație cu alții. Acei alții față de care sunt comparați, sunt de obicei cei care se află mai bine poziționați în ierarhia clasei, dar de ce nu sunt văzuți și cei care sunt sub nivelul propriului copil? Pentru că, dacă tot se aplică comparația pe pielea și viitorul copilului, ar fi bine măcar sa existe o privire panoramică, de corectitudine, în evaluarea acestuia.

Întotdeauna când se compară două persoane, una este mai bună iar cealaltă mai puțin bună, deci iată competiția. Una însă fără rezultate. Niciunei persoane nu-i place sa fie comparata cu alții care ”s-au realizat”, ”s-au descurcat” mai bine. Imediat apare riposta, apărarea prin diverse explicații, verbalizate sau doar gândite. Atunci, dacă adulților nu le face bine aceasta, la copii de ce ar merge?

Una dintre cele mai nocive efecte ale comparației dintre copii este neîncrederea în propriile forțe, capacități și abilități. Un copil care trece printr-o astfel de situație acasă, va deveni un adult nesigur ce va avea mereu nevoie de ghidare în viață, de confirmare, va face alegeri neinspirate și va suferi. Părinții în general își doresc să asiste la fericirea copiilor lor. Însă acest lucru poate fi posibil doar dacă vor ști cum să fie prezenți în existența copiilor într-un mod pozitiv.

Susținerea lor, încurajarea comportamentelor pozitive, obținerea unor explicații sincere pentru momentele de nereușită școlară, valorizarea sunt doar câteva din căile prin care se poate face apropierea de proprii copii. Fiecare părinte are momente bune și mai puțin bune în viață, dar și cei mici pot avea astfel de stări. A spune copilului:
” – Da, înțeleg că este o perioadă mai încărcată, mai dificilă pentru tine, însă mi-aș dori să mă lași să te ajut!”
este o dovadă de iubire și de sprijin care se poate oferi copilului când are nevoie și astfel să se obțină și rezultatele mult așteptate!

Și nu uitați: ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”