Până la împlinirea vârstei de cinci ani, se poate întâmpla ca, în timpul somnului, copilul să aibă episoade de pierdere involuntară a urinei. Până atunci copiii nu au un control deplin asupra vezicii urinare, ceea ce explică aceste „accidente”. Cu toate acestea, există multe cazuri în care copii de 5-6 ani sau chiar mult mai mari reîncep să facă pipi în pat în timpul somnului. Fenomenul este denumit enurezis nocturn și este considerat un simptom. Acesta poate fi:
- primar (cam la 90% dintre copii) – când micuțul nu a fost niciodată complet continent, ”nu s-a ținut” pe o perioadă măcar de 3-6 luni
- secundar – revenirea urinării involuntare după o perioadă lungă de continență.
Enurezis tratament: Ce este de făcut?
Asigurându-ne întâi că nu este vorba de o cauză fiziologică (organică) sau genetică, rămâne latura psihologică.
Întâi de toate, copilul trebuie obligat să urineze înainte de somn și trezit la o oră după ce adoarme pentru a merge din nou la baie. Când așternutul este udat (însă nu imediat), acesta trebuie schimbat chiar de către „făptaș”, cu ajutorul unui adult dacă este un copil prea mic.
Apoi, aplică metoda recompenselor: copilul își va face un calendar în care va nota succesele și insuccesele, fiind premiat pentru fiecare succes, dar atenție, nu va fi pedepsit pentru nereușite ci încurajat prin reamintirea zilelor în care a putut să își controleze nevoia de a urina.
Educația sfincteriană este foarte importantă, însă ea se realizează treptat. În cazul unei „vezici iritabile” sau cu capacitate mică, copilul va învăța să urineze la intervale regulate: în prima zi, din jumătate în jumătate de oră, a doua zi din oră în oră, a treia zi la o oră și jumătate și astfel, treptat până la 3-4 ore.
Cea mai bună abordare folosită până acum este să nu schimbi copilul imediat ce se udă și astfel să-i creezi o senzație de disconfort. Dacă va fi lăsat să mai ”poposească” puțin în așternutul ud, va simți neplăcerea provocată de acest lucru și va fi un început pentru renunțarea la a mai face pipi în pat. Așa cum spuneam mai sus, este important să fie ”cooptat” și copilul în această activitate de schimbare a lenjeriei ude, tocmai pentru a conștientiza că problema nu e doar a lui ci și a celui care face curat în urmă. Apare aici ideea de responsabilitate. De obicei, mulți copii depășesc de la sine această fază, în unele cazuri este necesar un tratament psihologic, pentru a-l ajuta să conștientizeze că își poate controla nevoia de urinare.
Enurezis nocturn la copii de vârstă școlară
De obicei, enurezisul la copii mai mari (de vârstă școlară) apare ca o expresie a unui conflict interior al copilului. Este modalitatea inconștientă (deci copilul nu își propune aceasta) prin care el încearcă să atragă atenția celor din jur asupra unei situații care îl deranjează foarte tare. Este și o modalitate de a „pedepsi părinții” pentru acea situație de netolerat la care copilul a fost supus. Atenție însă, copilul nu face din acest comportament un scop în sine, ci inconștient reacționeaza astfel! E clar deci că pedepsele nu sunt indicate.
Intervenția psihologică este necesară și recomandată. Psihoterapia facilitează obținerea unor rezultate rapide și stabile. Utilizarea metaforelor terapeutice este o tehnică ce dă rezultate spectaculoase, întrucât copiii sunt sensibili la povești. Rezultate foarte bune se obtin și prin hipnoza, însă orice formă de terapie este benefică scopului propus: de a nu mai face pipi în pat. Psihologul nu este cel care face minuni ci împreună cu familia, care intră în terapie alături de copil, se va reuși renunțarea la acest simptom. Este important ca părinții să fie pregătiți pentru a întâmpina reușitele copilului lor, dar mai ales, să nu-i întrețină comportamentul neplăcut. Mai precis, este vorba de părinții care stabilesc o relație de dependență cu micuții lor, una însă care depășește limitele unei relații sănătoase pentru ambele părți. În momentul în care se produce o separare – fie intră copilul la școală, fie apare un divorț sau orice altă formă de întrerupere a ceva ce exista înainte – poate să apară enurezisul nocturn. Acest comportament îi face pe copii să rămână într-o dependență față de părinții lor, care nu le face bine.
Împreună cu psihologul se va urmări înlăturarea problemei dar și determinarea și soluționarea cauzelor care au stat la baza declanșării ei.